Piaţa de terenuri, cel mai mare avans de la recesiunea din 2008

Piaţa de terenuri, cel mai mare avans de la recesiunea din 2008

 

Piaţa terenurilor a rămas activă în primul semestru din 2021 în ceea ce priveşte intenţiile de cumpărare, continuând tendinţele de anul trecut şi indicând o perspectivă bună pentru restul anului, chiar dacă unele tranzacţii ar putea să nu fie încheiate în 2021 pe fondul obligaţiilor asumate în pre-contractele semnate, majoritatea legate de aspecte urbanistice, arată raportul Colliers privind evoluţia pieţei imobiliare în primul semestru din 2021.

„Până acum, anul 2021 a înregistrat câteva tranzacţii importante finalizate, dar lipsa unui volum mai bogat nu are legătură cu cererea pentru terenuri, care este la un nivel ridicat, ci cu blocajele din zona urbanistică şi nevoia investitorilor de  mai multă claritate în acest sens. În majoritatea cazurilor, preţurile au fost destul de stabile în ultimii 1-2 ani, deşi pentru locaţiile foarte bune, unde concurează, mai nou, mai mulţi potenţiali cumpărători, se primeşte un bonus de preţ, uneori semnificativ, pentru a obţine cele mai bune loturi de teren. De asemenea, am văzut cum unele platforme mari, care au fost tranzacţionate anul trecut, sunt revândute în 2021 la preţuri mai mari, dar împărţire în loturi mai mici; nu am numi acest lucru o nouă tendinţă, ci mai degrabă o conjunctură interesantă", spune Sînziana Oprea, Director Land Agency la Colliers.

Cel mai mare interes pentru sectorul rezidenţial este legat de Bucureşti, dar există un apetit tot mai mare pentru acest sector şi în oraşele regionale în dezvoltare. Investitorii mari, inclusiv cei instituţionali, caută proiecte cu destinaţie mixtă în afara Bucureştiului, mai ales pentru mixul rezidenţial - retail. În acelaşi timp, unii dezvoltatori activi în marile oraşe regionale intră pe piaţa rezidenţială atractivă din Bucureşti, mulţi dintre ei căutând asocieri cu proprietari de terenuri pentru a-şi minimiza riscurile.

Citeste mai mult: adev.ro/qzexrt

 

Noi avem ofertele voi aveti cererea

Vezi anunturi